Evenimente anuale din cadrul Carnavalului de la Veneția
Festa Veneziana Sull’Acqua
Veneția este un oraș pe apă. Așa că este logic ca festivalul să înceapă cu o paradă plutitoare, care este, mai degrabă, o cursă de bărci. Festa Veneziana Sull’Acqua este o regată plină de culoare, care se desfășoară pe parcursul unei zile prin cartierul Canareggio.
Balurile mascate
Sunt, evident, principalele atracții ale carnavalului. Un bal este o petrecere la care ai acces contra cost și care, de regulă, include cina, spectacole și dansuri într-unul dintre cele mai frumoase palate ale orașului. Râvnitul Ballo del Doge (Balul dogilor) este cel mai dorit și cel mai scump bal din oraș. Și e nevoie de rezervare din timp. Alte baluri sunt: Lunatic Dinner, Gran Ballo Mascherada, Casanova Cocktail Party și Minuetto.
Festa delle Marie
Este un eveniment de tradiție, bazat pe răpirea și apoi salvarea a 12 mirese din biserica San Pietro. Carnavalul contemporan „recreează“ evenimentul într-o paradă în care 12 tinere se îmbracă în haine de epocă și pleacă într-un cortegiu de la Via Garibaldi până la Piazza San Marco. În piață, judecătorii declară o „Maria a festivalului“, considerată gazda anului.
Volo dell’Angelo
În Piazza San Marco, la începutul carnavalului, are loc Volo dell’Angelo, (Zborul Îngerului), care o are ca protagonistă pe Maria Festivalului. Această tradiție, veche de 400 de ani, o înfățișează pe „Maria“ coborând ca un înger din clopotnița Sf. Marcu în centrul pieței, pe niște sfori. Dacă nu vrei să pierzi momentul, asigură-te că ajungi în piață înainte de prânz pentru a prinde un loc de unde vei putea vedea scena. Sau rezervi un loc la emblematica Caffè Florian și plătești scump pentru o cafea și o femeie care „plutește“ ca un înger.
Volo dell’Aquila
În ultima duminică a carnavalului, Piazza San Marco se aglomerează pentru Volo dell’Aquila, un zbor acrobatic peste Piața San Marco, urmat de ceremonia de decernare a Mascherei piu bella, cea mai frumoasă mască dintre toate paradele carnavalului.
Martedi Grasso
Șaisprezece zile de sărbătoare culminează în Piazza San Marco cu Svolo del Leon, o sărbătoare rituală care onorează leul Sf. Marcu, emblema orașului.